Materiale de sprijin pentru studenți

În cadrul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar” (cod SMIS 322473), implementat de UEFISCDI în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, am organizat o serie de webinare dedicate studenților beneficiari de burse sociale prin Activitatea A6 - Acordarea de burse sociale studenților proveniți din medii și grupuri dezavantajate. Pornind de la temele și întrebările abordate în cadrul acestor întâlniri, am realizat un set de materiale practice, concepute ca instrumente de sprijin pentru studenți, pe care aceștia le pot consulta oricând, în ritmul lor.


Materialele acoperă provocările concrete cu care se confruntă studenții pe tot parcursul facultății: de la organizarea timpului și a învățării, la gestionarea stresului și a motivației, până la momente-cheie precum susținerea lucrării de finalizare a studiilor sau înțelegerea propriilor drepturi în universitate. Fiecare ghid combină explicații clare cu exerciții, sfaturi aplicate și exemple, astfel încât să ofere modalități concrete de a trece de la informație la acțiune.


Materialele se adresează tuturor studenților, dar au fost gândite în special ca măsură complementară de sprijin pentru beneficiarii de burse sociale din cadrul proiectului și pentru studenții proveniți din medii și grupuri dezavantajate, fiind totodată adecvate indiferent de anul sau de domeniul de studii al studenților.

 

Ghidurile realizate sunt următoarele:

  • Managementul timpului – Ghid practic pentru studenți

Acest ghid pornește de la o idee simplă: timpul nu este scurt, ci scump. Te ajută să-ți înțelegi propria relație cu timpul (cum îl percepi, ce tipare ai preluat, când amâni și de ce), apoi îți oferă instrumente concrete pentru a depăși procrastinarea, a-ți gestiona atenția într-o lume plină de distrageri și a-ți construi rutine sănătoase. Include exerciții de reflecție, regula „primei acțiuni” și un model pentru a-ți stabili obiective SMART, cu accent pe echilibrul dintre acțiune, progres și odihnă.

  • Strategii eficiente de învățare

Materialul prezintă ce anume inhibă învățarea și ce strategii funcționează, susținute de cercetare. Pe lângă tehnicile de studiu, oferă sfaturi adaptate pentru diferite tipuri de examene, recomandări pentru gestionarea unui volum mare de informație în sesiune și instrumente gratuite de planificare a învățării.

  • Ghid pentru susținerea lucrării de finalizare a studiilor

Un ghid pas cu pas pentru ultimul moment al parcursului academic. Explică structura recomandată a prezentării (cu indicații distincte pentru domenii socio-umane și pentru domenii tehnice), cum să organizezi informația pe slide-uri, cum să vorbești liber și coerent în fața comisiei și cum să te încadrezi în timp. Conține și răspunsuri la întrebări frecvente ale comisiei, tehnici utile pentru momentele tensionate, precum și lămuriri practice despre plagiat, similitudine și citarea corectă a surselor.

  • Când nu mai pot, învăț să mă opresc – Ghid practic despre stres academic, reziliență și motivație

Acest material abordează sănătatea emoțională a studentului: ce este stresul academic și când devine o problemă, cum recunoști burnoutul (dincolo de simpla oboseală) și cum îți reglezi emoțiile fără să le ignori. Bazat pe modele psihologice consacrate, propune exerciții de autoevaluare, tehnici scurte de reglare emoțională, harta resurselor personale și un plan în cinci pași pentru a-ți menține echilibrul. Mesajul central: a cere o pauză sau sprijin este un act de maturitate, nu de slăbiciune.

  • Drepturi și obligații ale studenților – Ghid practic cu întrebări și răspunsuri

Un ghid în format întrebare-răspuns care îți explică, pe înțelesul tuturor, ce drepturi ai ca student și de unde provin ele (Codul național al drepturilor și obligațiilor studentului). Acoperă bursele și sprijinul social, cazarea, asistența medicală și psihologică, reducerile de transport, tutoratul și consilierea, accesul la resurse, mobilitățile, practica, participarea la deciziile din universitate și activitățile extracurriculare. La final, clarifică și obligațiile care vin la pachet cu aceste drepturi, de la originalitatea lucrărilor până la respectarea eticii academice.

 

De asemenea, în cadrul Activității A2 - Implementarea de activități în vederea sprijinirii instituțiilor de învățământ superior din România în elaborarea și implementarea de măsuri de reducere a abandonului universitar, în conformitate cu Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU), au fost elaborate materiale informative pentru candidații la studii superioare și pentru studenți. Acestea oferă informații despre procesul de admitere, parcursul academic universitar și facilitățile pentru studenți.

Aceste materiale pot fi accesate la acest link.

 

Fie că vrei să înveți mai eficient, să-ți organizezi mai bine timpul, să treci cu încredere peste sesiune sau susținerea lucrării de licență/disertație sau pur și simplu să știi ce drepturi ai, aceste ghiduri îți vor fi de folos. Citește-le în ritmul tău și revino la ele ori de câte ori ai nevoie.

Materialele pot fi descărcate de mai jos.

Resurse de descărcat

Managementul timpului – Ghid practic pentru studenți
Download
Strategii eficiente de învățare
Download
Ghid pentru susținerea lucrării de finalizare a studiilor
Download
Când nu mai pot, învăț să mă opresc – Ghid practic despre stres academic, reziliență și motivație
Download
Drepturi și obligații ale studenților – Ghid practic cu întrebări și răspunsuri
Download
[T: 0.2083, O: 40]